O poveste uria , cople itoare i irezistibil
În acest roman de inspira ie autobiografic , Gregory David Roberts î i poart cititorii prin cartiere mizere i hotele de cinci stele, printre mafio i i sfin i, descriind o serie de experien e care vor lua prin surprindere i cea mai excentric imagina ie. "Shantaram" a fost publicat în peste 40 de limbi i a fost vândut în peste 4 milioane de exemplare.
"Mi-a luat mult timp i am str b tut aproape întreaga lume pân am aflat ceea ce tiu acum despre dragoste, despre destin, despre alegerile pe care le facem, îns esen a acestor lucruri m-a lovit într-o clip , în timp ce eram înl n uit de un zid i torturat." A a începe halucinanta poveste a lui Lin (prescurtarea de la Lindsay), un australian evadat din închisoare i stabilit într-un ora supraaglomerat de pe alt continent. Bombay-ul i-a devenit complice, ajutându-l s î i piard urma. Nemaiavând cas , familie sau identitate, Lin a fost nevoit s caute iubire i sens în mahalalele s race, f cându- i între timp ucenicia în afaceri murdare.
Înso it de ghidul i de bunul s u prieten Prabaker, a p truns într-o lume format din mafio i i cer etori, prostituate i sfin i, solda i i actori, indieni i expa i, din haosul c reia s-au desprins dou figuri clare. Prima îi apar ine lui Khader Khan, eful bandei mafiote care i-a cump rat libertatea de la autorit ile indiene, un infractor cu voca ie de filosof care i-a devenit treptat mentor. A doua este frumoasa Karla, o femeie periculoas ale c rei tr iri sunt alimentate de secretele care o chinuie, pe de o parte, i îi dau o putere incredibil , pe de alt parte. Aceast descindere în societatea subteran a Bombay-ului l-a aruncat pe Lin într-o succesiune de întâmpl ri enigmatice i sângeroase. Totul se complic iremediabil atunci când accept s intre într-un r zboi care nu îi apar ine i din care nu tie dac va sc pa cu via