Dragostea e pseudonimul morii

Neîndestulator comentat, poemul lui Ion Caraion tinde sa ocupe, fara sa întrebe pe cineva, cu ori fara consim amântul care ne apar ine, locul pe care-l merita. În firea sa cea mai adânca pulseaza un amar trufie, însa i o stranie, îndârjita, vigoare (în razboi cu oboseala ori nascuta din dânsa), care-i dicteaza sa procedeze äa i nu altfel. Suprafäa sa doar atât de abrupta, nesimetrica, taioasa i dispre uitoare e facuta mai curând sa respinga, decât, dupa normele obi nuite ale confortului sentimental, sa atraga i, sa ademeneasca. Însa exterioritatea de atâtea ori rebarabativa ascunde un miez contrariant, o sensibilitate mult prea vie. Structural, prezenta poezie e tensionata i de o anumita sensibilitate de a fi în contratimp, o sensibilitate înnascuta, care o face sa mearga contra modei, sa ocheze i sa displaca.