Cartea Mironei

La o conferin a de la Institutul Francez de pe bulevardul Dacia, Mirona face cunötin a cu "un barbat impunator, greoi, cu parul ca zapada", care, când afla ca scrie literatura, o invita la cenaclu sa citeasca ceva. "Maestrul" e, desigur, E. Lovinescu, surprins dintr-o singura trasatura de condei, cu spiritul sau curios i generozitatea fäa de începatori, dar i cu mania - nevinovata - de a-i "boteza" cu pseudonime convingatoare: "Mirona? repeta maestrul mirat. E ingenios, dar prea cautat, neverosimil. . . Sa vii sa-mi cite ti ceva. Lasa ca- i gasesc eu un alt pseudonim. i, potrivindu- i ochelarii, ca un profesor care nu se decide sa- i puna o nota de trecere: Vino duminica la cenaclu, domni oara Mirona. . ."

"La capatul lecturii acestui roman, scris cu verva i cu sensibilitate feminina, cititorul va ramâne cu imaginea unei epoci istorice tulburate de mari prefaceri, în care o fata idealista î i cauta drumul, crezând cu încapäânare în destinul ei de scriitoare. Narator i personaj în aceläi timp, ea traie te deopotriva în realitatea Bucure tiului i a Parisului din anii celui de-al Doilea Razboi Mondial, cât i în fic iune, alaturi de fascinanta i misterioasa bunica Fana." - Elena Zaharia-Filipä